PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
"Rechinii Albi", după douăzeci de ani
Publicat pe 03.04.2015

Vineri, 3 aprilie, s-a desfăşurat ceremonia de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea Batalionului 341 Infanterie "Constanţa". Activitatea s-a desfăşurat în prezenţa comandantului Diviziei Infanterie 2 "Getica", general-maior dr. Petrică Lucian Foca, a comandantului Brigăzii 9 Mecanizate "Mărăşeşti", general de brigadă Adrian Soci, a reprezentanţilor administraţiei publice locale şi a numeroşilor invitaţi.
Ceremonia a început cu oficierea serviciului religios de către un sobor de preoţi şi a continuat cu citirea mesajului şefului Statului Major al Forţelor Terestre cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea batalionului.
Locotenent-colonelul Liviu Necula, comandantul "Rechinilor Albi", a făcut o scurtă trecere în revistă a principalelor evenimente desfăşurate în cei 20 de ani de existenţă: "În anul 2009, batalionul a participat la misiunea «Iraqi Freedom», din Irak, iar pentru această misiune Drapelul de luptă a fost decorat cu Ordinul «Virtutea Militară» în rang de cavaler, cu însemne de război. De asemenea, batalionul face parte din iniţiativa regională SEEBRIG, iniţiativă din care mai fac parte ţări precum: Ucraina, Bulgaria, Macedonia, Grecia, Italia şi Turcia".
Comandantul diviziei şi comandantul brigăzii au oferit diplome aniversare mai multor militari, în semn de respect şi apreciere pentru activitatea depusă.
"Batalionul 341 Infanterie este o unitate reprezentativă a diviziei, care a dobândit maturitatea acţională testată şi dovedită în cadrul misiunilor de menţinere a păcii executate în teatrele de operaţii din Kosovo, Afganistan şi Irak, locuri unde aţi transformat numele simbolic «Rechinii Albi» în renume. Aici aţi promovat profesionalismului dumneavoastră alături de partenerii noştri din NATO, dând dovadă de devotament, loialitate şi camaraderie militară şi demonstrând, prin misiunile executate, determinarea noastră de a ne respecta angajamentele şi de a lupta pentru apărarea intereselor de securitate ale României" - a declarat comandantul Diviziei 2 Infanterie "Getica", general-maior dr. Petrică-Lucian Foca.
Activităţile dedicate aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea batalionului au continuat cu un exerciţiu de precizie şi îndemânare în mânuirea armei (Drill Team) şi cu inaugurarea unor săli de specialitate organizate pe baza standardelor NATO.
Comentarii