PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
Numele celor 330.000 de eroi au fost rostite în Piaţa Tricolorului din Bucureşti
Publicat pe 26.08.2016

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, Ministerul Apărării Naţionale a organizat vineri, 26 august, ceremonii de "Rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial", activităţi care s-au desfăşurat în premieră la 100 de cimitire sau monumente ale eroilor, precum şi în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional.
Personalităţi militare, ale vieţii culturale, politice şi sociale, militari răniţi în teatrele de operaţii, copii ai eroilor căzuţi în teatrele de operaţii, urmaşi ai eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, precum şi simpli cetăţeni au dat citire, succesiv, unor liste ce cuprind nume de eroi.
La Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional a fost deschisă expoziţia "100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial", realizată de Studioul de Arte Plastice al Armatei, Muzeul Militar Naţional, Editura Militară şi Biblioteca Militară Naţională, cu sprijinul Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Trustului de Presă al MApN şi al Serviciului Muzici Militare. Expoziţia de la Galeria Artelor a venit astfel în sprijinul ceremoniei organizate în faţa Palatului Cercului Militar, pentru ca generaţia de astăzi să nu uite momentele istorice majore ale ţării. Astfel, arta şi cultura a venit în completarea educaţiei istorice, în scopul de a readuce în memorie eforturile şi sacrificiile armatei române din timpul marii conflagraţii, cinstind eroii care şi-au sacrificat viaţa pentru împlinirea dezideratului Unirii tuturor românilor.
Armament, ţinută militară, imagini şi cântece patriotice din Primul Război Mondial
În Piaţa Tricolorului a fost organizată o expoziţie cu obiecte de patrimoniu şi fotografii, armament şi ţinută militară ale soldaţilor români care au luptat în Primul Război Mondial, expoziţie organizată de Muzeul Militar Naţional şi Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor. A fost expusă publicului şi lista (legată în două volume groase) cu cei 330.000 de militari români căzuţi în ţară sau în afara graniţelor, ori morţi în lagăre pe timpul primei conflagraţii mondiale.
Ceremonia a început la ora 17:45 cu un concert de cântece patriotice şi marşuri instrumentale susţinut de Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul", sub bagheta locotenent-colonelului Florin Mihai, împreună cu Corala "Nicolae Lungu" a Patriarhiei Române. Specacolul a propus publicului o antologie a cântecului patriotic izvorât din aspiraţiile legitime de libertate şi demnitate naţională ale poporului nostru, creaţii al căror mesaj a avut un adânc răsunet în conştiinţa neamului românesc. Au fost interpretate marşurile "Voinţa neamului" de Ioan Christu Danielescu, pe versuri de Ion Neniţescu, "Marşul lui Iancu", "Trompetele răsună" de Gavriil Muzicescu, "Pui de lei" şi binecunoscutul marş "Treceţi batalioane române Carpaţii". Coralei "Nicolae Lungu" şi Muzicii Militare a Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" li s-a alăturat, cu un microrecital, naistul Nicolae Voiculeţ.
Plutonierul (rtr.) Daniel Porumb a deschis rostirea solemnă a numelor eroilor din Primul Război Mondial
În asistenţă au fost prezenţi ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, locţiitorul şefului Statului Major General, general-locotenent Adrian Tonea, secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, Otilia Sava, generalul (rtr.) Viorel Cosma, veteran de război, plutonierul (rtr.) Daniel Porumb, grav rănit în anul 2007, pe timpul unei misiuni de patrulare în teatrul de operaţii din Irak, militari din statele majore ale categoriilor de forţe, şi cetăţeni din Capitală atraşi de ineditul activităţii, precum şi descendenţi ai celor căzuţi pe frontul războiului pentru întregirea neamului.
Partea oficială a ceremoniei a început cu intonarea Imnului Naţional al României, urmat de "Imnul Eroilor", interpretat de Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul", împreună cu Corala "Nicolae Lungu". Slujba religioasă de pomenire a eroilor Primului Război Mondial a fost oficiată de preotul militar Florin Vlădoiu, împreună cu membrii Coralei "Nicolae Lungu" a Patriarhiei Române. La încheierea slujbei religioase, cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere, în timp ce un trompet a sunat semnalul "Stingerea".
A început ceremonia rostirii solemne a numelor eroilor căzuţi la datorie în luptele din Primul Război Mondial. "Sunt plutonier în retragere Daniel Porumb şi voi rosti numele unor eroi căzuţi la datorie în Primul Război Mondial". El a fost cel care a deschis ceremonia rostirii numelor eroilor: în ordine alfabetică, cu nume, prenume şi locul unde este înmormântat. Atunci când au fost numiţi căzuţi la datorie în străinătate, s-a menţionat ţara unde se află înmormântaţi.
Plutonierului (rtr.) Daniel Porumb i-a urmat ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, apoi persoane din public, care au fost de acord să participe la această ceremonie, personalităţi politice, veterani de război sau descendenţi ai militarilor care au luptat în Primul Război Mondial. În tot acest timp, pe un ecran amplasat pe terasa Cercului Militar Naţional au fost proiectate fotografii şi secvenţe cinematografice surprinse în luptele primei conflagraţii mondiale.
Ceremonia rostirii solemne a numelor eroilor, prima dintr-o serie de activităţi comemorative
După ce s-a întors de la pupitrul de unde a rostit numele eroilor căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, a venit în faţa ziariştilor pentru o declaraţie de presă. A început prin a aminti că exact acum 100 de ani, în noaptea de 26/27 august 1916, în urma deciziei de intrare a României în război, luată de Consiliul de Coroană, forţele noastre executau prima operaţie militară: forţarea Frontului de Nord, prin ocuparea trecătorilor din Carpaţi care constituiau rutele strategice de acces. "Începem această activitate aniversară care se desfăşoară sub înaltul patronaj al preşedintelui României şi coordonată de Departamentul centenar din Guvernul României, unde un loc major revine instituţiei militare" - a precizat ministrul Motoc. Ceremonia de rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial are loc sub semnul centenarului, de aceea se desfăşoară într-o sută de cimitire sau monumente ale eroilor din prima conflagraţie mondială, a explicat ministrul Motoc, adăugând că este prima dintr-o serie de activităţi comemorative care urmează a se desfăşura în zilele următoare pe întreg teritoriul naţional.
Ceremonia de rostire solemnă organizată în Piaţa Tricolorului din Bucureşti s-a încheiat la ora 23:00. Prin această activitate, desfăşurată în premieră în ţara noastră de Ministerul Apărării Naţionale împreună cu Patriarhia Română, organizatorii au dorit să exprime respectul şi recunoştinţa generaţiei de astăzi faţă de jertfa de sânge a eroilor români din timpul luptelor Primului Război Mondial.
România Întregită are la temelie sacrificiul eroilor care au pus mai presus binele naţiunii faţă de binele lor personal. Peste 330.000 de militari români au pierit în urma acestei conflagraţii mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, care au fost răpuse de boli, foamete, sau care au fost executaţi de trupele de ocupaţie.
Comentarii