Vânătorii de munte şi-au comemorat eroii

Sublocotenent Anamaria SCARLAT
Publicat pe 30.08.2016

Ceremonia de rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial la Monumentul "Ultima Grenadă" din Buşteni

Vineri, 26 august, militari din Batalionul 21 Vânători de Munte "General Leonard Mociulschi", sub comanda locotenent-colonelului Cristian Cristescu, şi-au comemorat eroii în cadrul unor ceremonii de rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, desfăşurate în localităţile Buşteni şi Sinaia.

Astfel, de la ora 10.00, la Monumentul "Ultima Grenadă" (monument dedicat eroului caporal Constantin Muşat, căzut în prima conflagraţie mondială) din Buşteni şi la Cimitirul Eroilor din Primul Război Mondial din Sinaia au răsunat numele celor care au plătit tributul suprem pentru apărarea independenţei patriei noastre.

La activităţi au mai participat reprezentanţi ai administraţiilor publice locale din Buşteni şi Sinaia, cadre militare în rezervă şi retragere, urmaşi ai eroilor căzuţi la datorie pe timpul Primului Război Mondial, cetăţeni din cele două oraşe prahovene.

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, Ministerul Apărării Naţionale a organizat vineri, 26 august, în premieră, ceremonii de rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.

 

Peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa în urma acestei conflagraţii mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie.

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 821/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aprobat Programul Naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea centenarului Primului Război Mondial, iar la propunerea primului ministru, preşedintele României a acordat Înaltul Său Patronaj activităţilor comemorative.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

BOOKFEST 2024 – TE CUPRIND, REPUBLICĂ MOLDOVA
BOOKFEST 2024 – TE CUPRIND, REPUBLICĂ MOLDOVĂ
Publicat pe: 07.06.2024
Afişări: 153
1 Decembrie – sărbătoarea de suflet a românilor - Bucureşti
1 Decembrie – sărbătoarea de suflet a românilor
Publicat pe: 04.12.2023
Afişări: 70
1 Decembrie, sărbătoarea de suflet a românilor
1 Decembrie, sărbătoarea de suflet a românilor
Publicat pe: 01.12.2022
Afişări: 198
25 Octombrie - Ziua Armatei României
25 Octombrie - Ziua Armatei României
Publicat pe: 25.10.2022
Afişări: 187

25 OCTOMBRIE – ZIUA ARMATEI
Publicat pe: 28.10.2020
Afişări: 1,269

Citeşte şi:

Comentarii