Ziua Academiei Forţelor Terestre din Sibiu

Ceremonia militară şi religioasă desfăşurată pe platoul Academiei Forţelor Terestre cu ocazia celei de-a 20-a aniversare.

Suflarea academică militară sibiană a sărbătorit, în data de 12 iunie, 20 de ani de la transformarea instituţiei din institut militar în academie militară şi 168 de ani de învăţământ militar românesc.

Primul episod consumat cu acest prilej a fost ceremonialul militar desfăşurat pe platoul academiei la care au participat membri ai administraţiei publice locale şi centrale, ai comunităţii academice sibiene, foşti comandanţi ai instituţiei, reprezentanţi ai bisericii, şi, nu în ultimul rând, personalităţi din conducerea structurilor militare centrale.

La ceas aniversar, s-au conferit Academiei Forţelor Terestre, în semn de apreciere şi recunoaştere a valorii în educaţie şi cercetare, diplome de excelenţă din partea ministrului Educaţiei, a rectorului Universităţii "Lucian Blaga" şi a rectorului Universităţii Româno-Germane.

Tot ca semn de apreciere a profesionalismului manifestat de personalul militar şi civil al instituţiei, în formarea ofiţerilor de comandă pentru toate armele, serviciile şi specialităţile militare din Forţele Terestre, precum şi pentru contribuţia adusă la dezvoltarea învăţământului militar românesc, academiei i-au fost acordate două Embleme de Onoare, cea a  Statului Major General şi  cea a Comunicaţiilor şi Informaticii. Acestea au fost ataşate Drapelului de luptă al unităţii de către generalul-maior dr. Dumitru Scarlat, şeful Statului Major al Forţelor Terestre şi, respectiv, de către domnul general de brigadă dr. Ioan Manci, comandantul Diviziei 4 "Gemina".

În semn de apreciere pentru merite deosebite pe timpul participării la intervenţii în situaţii de urgenţă în ţară, generalului de brigadă dr.ing. Ghiţă Bârsan i-a fost conferită "Emblema de Merit Acţiuni Umanitare, clasa a III-a".

Numele patronului spiritual al Academiei Forţelor Terestre, al istoricului şi revoluţionarului Nicolae Bălcescu, a fost atribuit distincţiei care se acordă, începând cu 2007, anual, celor mai merituoşi reprezentanţi ai comunităţii academice militare sibiene.  Aceasta a  fost acordată, în anul 2015, datorită seriozităţii de care a dat dovadă în pregătire şi a modului în care a reprezentat academia şi implicit Armata României în străinătate, domnului Andrei Emanuel Pop, fost student al Academiei Forţelor Terestre, actual absolvent al Academiei Militare "West Point".

Activităţile legate de ceremonialul militar s-au încheiat cu defilarea efectivelor academiei.

Cel de-al doilea episod al manifestării s-a desfăşurat în Aula academiei, unde a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor celei de-a XXI-a ediţii a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale "The Knowledge-Based Organization", conferinţă la care s-au înscris 214 autori din instituţii de învăţământ superior şi centre de cercetare din România, Cehia, Papua Noua Guinee, Slovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Belgia, care au elaborat, în total, un număr de 153 de lucrări.

Ultimul episod dedicat Zilei Academiei Forţelor Terestre s-a adresat celor care au participat la "Ziua Porţilor Deschise". Cu acest prilej, au avut posibilitatea de a asculta un scurt moment artistic oferit de Muzica Militară a academiei, au asistat la  prezentări de tehnică şi armament militar, expoziţii de carte şi fotografie, şi multe altele.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

BOOKFEST 2024 – TE CUPRIND, REPUBLICĂ MOLDOVA
BOOKFEST 2024 – TE CUPRIND, REPUBLICĂ MOLDOVĂ
Publicat pe: 07.06.2024
Afişări: 153
1 Decembrie – sărbătoarea de suflet a românilor - Bucureşti
1 Decembrie – sărbătoarea de suflet a românilor
Publicat pe: 04.12.2023
Afişări: 70
1 Decembrie, sărbătoarea de suflet a românilor
1 Decembrie, sărbătoarea de suflet a românilor
Publicat pe: 01.12.2022
Afişări: 198
25 Octombrie - Ziua Armatei României
25 Octombrie - Ziua Armatei României
Publicat pe: 25.10.2022
Afişări: 187

25 OCTOMBRIE – ZIUA ARMATEI
Publicat pe: 28.10.2020
Afişări: 1,269

Citeşte şi:

În luna aprilie a anului 2015 a debutat la Sibiu programul "Promovarea culturii sibiene în mediul rural", iniţiat de Direcţia Judeţeană pentru...

Comentarii