Interviu cu redactorul-şef al săptămânalului "Observatorul militar", colonel Florin Şperlea

Presa militară, luată în serios de unii, tratată cu condescendenţă de alţii, deranjantă pentru unii, apreciată de alţii, dar citită (uneori şi savurată) de un public larg atât ca ecart al vârstei cât şi al ocupaţiilor, marchează pe răboj, la fiecare 23 iulie, câte un an de existenţă; anul acesta am făcut a 157-a crestătură.

Dacă cineva ar avea posibilitatea şi răbdarea să facă o "trecere" prin noianul colecţiilor publicaţiilor militare (chiar şi al arhivelor de film), ar putea realiza un tablou al fiecărei epoci doar citind articole din publicaţii sau vizionând filmele acelor ani. Presa – fie civilă, fie militară – nu este altceva decât o oglindă a societăţii în care fiinţează şi, ca orice altă oglindă, n-are nicio vină dacă nu ne place ceea ce vedem în reflexia peliculei de argint.

Şi anul acesta, colegii de la Trustul de Presă al M.Ap.N. au avut fumoasa iniţiativă de a ne întâlni în Parcul Tei. Toţi cei cărora timpul ne-a permis să venim acolo, am avut parte de o atmosferă destinsă şi distinsă, am avut posibilitatea să mai schimbăm idei şi păreri, iar cel mai mare câştig a fost revederea "greilor" de altădată ai presei militare: generalii (rz.) Gheorghe Văduva, Grigore Buciu şi Eugen Burghelea – pentru a nominaliza doar pe cei cu care sus-semnatul s-a întâlnit de-a lungul carierei militare.

Pentru că atmosfera a fost propice, l-am abordat pe redactorul-şef al săptămânalului "Observatorul militar", colonelul Florin Şperlea, la o scurtă discuţie despre presa militară şi produsele acesteia. A fost un schimb de păreri, fără pretenţia unei analize, asupra fenomenului denumit mass-media militară.

Redactorul-şef al săptămânalului "Observatorul militar", colonel Florin Şperlea FOTO: arhiva personală a colonelului Florin Şperlea

— Presa militară, din punctul meu de vedere, are calităţi contradictorii: deranjează, sperie şi place.

— Dintotdeauna am fost de părere că presa militară trebuie să fie un vector de informare. Pe de altă parte, este un mijloc la dispoziţia factorilor de decizie militară pentru a schimba ceea ce este de schimbat. Este foarte adevărat că pe unii îi deranjează lucrul acesta, de multe ori vedem că libertatea de exprimare este un drept care trebuie câştigat în fiecare zi, chiar dacă avem senzaţia că este bine consfinţit într-o lege fundamentală, dar până la urmă, chiar cu servituţile departamentale pe care le cunoaştem, presa militară trebuie să aibă exact acest rol fundamental pe care-l are presa în general, oriunde în lume. Prin urmare: da, să şi placă, să şi deranjeze.

— Îmi amintesc un articol pe care l-aţi scris în "Observatorul militar", unde aţi făcut o trimitere către publicaţia "Stars and Stripes". Am putea avea şi noi, vreodată, în România, o publicaţie de genul acesta?

— Mi-aş dori foarte mult. Am scris din raţiuni care ţin realmente de respectul pe care îl am pentru publicaţia aceasta. Este şi o diferenţă structurală, deoarece "Stars and Stripes" se subordonează Congresului SUA. În plus, ei au ceea ce se numeşte ombudsman, un jurnalist civil, cu experienţă, care se asigură că libertatea jurnaliştilor de la "Stars and Stripes" este garantată, că opiniile celor care trimit diverse scrisori la ziar sunt luate în seamă şi sunt analizate. Este o diferenţă structurală importantă, fiindcă nu ştiu dacă noi vom avea vreodată o astfel de publicaţie subordonată Parlamentului, nici nu ştiu dacă aceasta este cea mai bună formulă în România, dar este cert că, dincolo de subordonare, de structuri, de felul în care arată şi de tiraj – pentru că "Stars and Stripes" se tipăreşte peste tot unde sunt trupe americane – cred că mesajul cel mai important al acestei publicaţii este că fiecare subiect, decent acoperit, reflectă ceea ce se întâmplă în instituţia militară şi se regăseşte în paginilie publicaţiei.

Articolul meu, la care v-aţi referit, era inspirat de felul în care publicaţia a abordat un articol despre un amiral ce se uitase la nişte filme pornografice pe timpul unei aplicaţii în ocean – el fiind comandantul unei grupări navale importante. Acel articol apăruse într-o publicaţie civilă din San Jose, în urma unei solicitări precise făcute de jurnalist în baza unui amendament, pentru a obţine informaţiile. Articolul a fost preluat ulterior în "Stars and Stripes". Prin această acţiune, publicaţia le transmitea celor care plătesc taxe şi impozite – sprijinind armata americană prin acest efort financiar – că, în primul rând, indiferent ce grad ai pe umăr, plăteşti pentru greşelile făcute şi, în al doilea rând, că sunt probleme în armata americană, acestea sunt cunoscute, dar sunt şi soluţii pentru rezolvarea şi îndepărtarea lor. Acesta este un mesaj foarte important. La noi – trebuie s-o spun, pentru că acesta este adevărul – de regulă, se adoptă fuga de realitate, socotind că, dacă băgăm capul în nisip ca struţul, problemele nu se află. Este fals!

— 23 iulie este, în acelaşi timp, data naşterii "Observatorului militar", prima publicaţie militară din România. Sunteţi de 20 de ani în redacţie, de aceea ar fi interesant să ne spuneţi cum s-a văzut, din interior, evoluţia publicaţiei în aceste două decenii?

— Da, am venit pentru prima dată în 1996, în stagiu la structura care, la acea vreme, se numea Grupul Mass-media al Ministerului Apărării Naţionale – actualul Trust de Presă al M.Ap.N. – şi pot spune că, într-adevăr, sunt schimbări fundamentale. Am fost cu o lună în urmă la Arhivele Militare de la Piteşti şi am luat la rând colecţia "Observatorului militar". Am constatat că ziarul acesta are perioade puternic marcate de oamenii care lucrează în redacţie, dar şi de mediul în care ei îşi desfăşoară activitatea. Altfel spus, am văzut perioade de interesantă extensie pe subiecte diverse, dar şi perioade profund nocive din punct de vedere al calităţii informaţiei, al calităţii scriiturii jurnalistice. M-am convins, încă o dată, că dincolo de viaţa publicaţiei în sine, oamenii care scriu şi felul în care ei îşi înţeleg această menire este esenţial. Orice publicaţie trăieşte prin colectivul acela, care este mai bun sau mai puţin pregătit să răspundă provocărilor momentului în care aceasta iese de sub tipar.

— Asistăm, dacă nu la o ofensivă, cel puţin la o folosire intensă a online-ului în presă. Chiar şi la Trust s-a înfiinţat postul de radio online "Vocea armatei", unde rubricile nu sunt acoperite doar de colegii de la "Ora armatei", ci şi de către redactori ai "Observatorului militar". Cum vedeţi evoluţia presei militare în următorii ani?

— Încă de la început, vreau să vă spun că nu cred în "moartea" printului. Cred în continuare în existenţa presei tipărite, pentru că nicăieri în lume printul nu a dispărut cu desăvârşire. El este în continuare furnizor de bani din publicitate – ceea ce noi nu avem, deşi ar trebui – iar, pe de altă parte, toate aceste componente media ar trebui integrate. Adică noi ar trebui să fim împreună mai des decât la 23 iulie. Ar trebui să fim permanent împreună şi toate aceste componente media militare ar trebui să lucreze conjugat în beneficiul oamenilor pe care-i reprezentăm. Ei au probleme pe care trebuie să le reflectăm, bineînţeles într-un mod decent şi echilibrat. Nu mai cred în ideea unui redactor strict specializat pe publicaţie scrisă, însă cred într-un ziarist care este capabil să facă radio, care este capabil să facă montaj video şi este capabil să facă şi fotografii. Cred într-un jurnalist "multifuncţional" şi acesta va fi viitorul nostru: să fim oameni de radio, oameni de condei şi, în acelaşi timp, oameni care să fie capabili să facă fotoreportaje sau materiale video.