PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
Femei curajoase
Femei curajoase

Joi, 11 mai, la Ambasada Statelor Unite ale Americii a fost organizat evenimentul dedicat premiului "Femei curajoase din întreaga lume", premiu care a început să fie acordat în România din anul 2014.
În 2007, Departamentul de Stat al SUA a înfiinţat Premiul „Femei curajoase din întreaga lume” pentru a le onora pe femeile care demonstrează curaj excepţional şi spirit de conducere în susţinerea drepturilor omului, egalităţii femeilor şi progresului social, asumându-şi adesea mari riscuri personale.
Primul premiu al serii a fost înmânat doamnei căpitan Alina Ţucă, ofiţer în forţele armate române. Cariera doamnei căpitan Ţucă se caracterizează prin hotărâre, excelenţă şi prin faptul că a fost „cea dintâi” de mai multe ori. În 1999, i s-a spus că nu există locuri pentru tinerele care doresc să se înscrie la liceul militar. Aşadar, ea a devenit membru al forţelor armate în 2004 şi a absolvit Academia Forţelor Terestre ca şefă de promoţie. Câţiva ani mai târziu, ea absolvea Masteratul în Resurse Umane, din nou ca şefă de promoţie.
Doamna căpitan Ţucă a fost în teatrele de operaţiuni de două ori, în Afganistan şi în Republica Democrată Congo, şi şi-a îndeplinit misiunea cu distincţie şi curaj. În Congo a început să se ocupe de problema dificilă a egalităţii de gen, înfruntând direct o societate dominată în mod tradiţional de bărbaţi. Aşa cum ştiu toţi cei care au lucrat în regiunea centrală a continentului african în chestiuni referitoare la egalitatea de gen, provocările şi pericolele în acest domeniu sunt extreme. În cadrul interacţiunilor sale zilnice cu bătrânii satului, ea a insistat pentru includerea femeilor, pentru recunoaşterea contribuţiei lor şi pentru abordarea problemelor şi preocupărilor lor. De asemenea, a organizat evenimente care au adus laolaltă bărbaţii şi femeile din sat – o raritate în acea ţară şi o dovadă de mare curaj – pentru a promova şi întări sentimentul de comunitate. Prin eforturile, răbdarea şi curajul pe care le-a demonstrat, a reuşit până la urmă să-i câştige pe bărbaţi de partea sa. Drept rezultat, trei sate din zona sa de responsabilitate au ales în ultimă instanţă femei în fruntea comunităţilor, permiţând unui nou grup de lideri cu idei novatoare să preia sarcinile de conducere.
Relaţiile pe care le-a construit cu aceste femei i-au fost de ajutor şi în activitatea sa şi a colegilor. Cu o înţelegere profundă a modului în care femeile congoleze preţuiesc siguranţa, sănătatea şi educaţia, doamna Ţucă a reuşit să se asigure că banii alocaţi pentru proiecte au avut un efect direct şi pozitiv asupra celor mai vulnerabili membri ai societăţii. Astăzi, mulţumită curajului său şi datorită eforturilor sale, aceste femei şi familiile lor au o viaţă mai bună.
Alături de Alina Ţucă au fost premiate profesor Violeta Dascălu, jurnalista Sabina Fati şi doctor Letiţia Coriu. Nominalizarea Ambasadei SUA la Bucureşti pentru Premiul „Femei curajoase din întreaga lume” - 2017 este Simona Voicescu, fondatoarea Asociaţiei «Necuvinte», care se ocupă de problema violenţei domestice.