Sfârşitul secolului trecut şi începutul secolului actual ne-a adus un termen nou în vocabularul militar: celebrele "lovituri chirurgicale" ale aviaţiei. Admiraţia cu care era (şi este) privită noua tehnologie în domeniul muniţiilor inteligente ascunde o parte esenţială a spectacolului: oamenii din spatele scenei, care furnizează aviaţiei datele necesare – JTAC-ii.

Cine a avut ocazia să participe la exerciţiile tactice în teren interarme (cu sau fără trageri de luptă) a avut ocazia să audă, venind parcă de sub zgomotul reactoarelor, o serie de propoziţii scurte, rostite în limba engleză: "...Skul 12 this is Buffalo 41. Target location at [...]. Enemy on the road with 3 pickup trucks 50 cal MG, 2 trucks, SAF and RPG". De unde vin acestea? Privind cu mai mare atenţie în jur, se poate observa, amplasat discret, un militar echipat diferit: cască cu aparatură de observare, ochelari de soare, staţie radio, aparatură GPS pe mâna stângă şi un carneţel. Dacă afară este cald şi mânecile sunt suflecate, atunci pe braţul stâng veţi mai observa şi câteva seturi de cifre scrise în grabă cu pixul. Acela este JTAC-ul (Joint Terminal Attack  Controler – Controlor aerian pe poziţii înaintate, n.red.), omul care transmite aviaţiei datele esenţiale pentru îndeplinirea misiunilor în sprijinul forţelor terestre.

Am avut ocazia să discut despre acest subiect pe timpul desfăşurării exerciţiului româno-moldovenesc "Prutul 15", în toamna anului trecut, la Iaşi, interlocutori fiindu-mi plutonierul Lucian Brăileanu, care este încadrat într-o astfel de echipă, şi şeful său, maiorul Daniel Marin, comandantul unui detaşament FAC-JTAC.

Pregătire în centre NATO

Ca cineva să devină JTAC calificat, este necesar, mai întâi, să aibă cunoştinţe temeinice de limba engleză, ceea ce înseamnă că trebuie să bifeze, la test, cel puţin 85 de rezultate corecte din totalul de 100. Acesta ar fi punctul de plecare. Sunt necesare, de asemenea, cunoştinţe din domeniul topografiei militare şi, neapărat, să fie un cercetaş foarte bun, deoarece JTAC-ul acţionează permanent în prima linie ca să descopere ţintele nominalizate de comandant pentru a fi angajate cu aviaţia. Descoperirea lor trebuie să se facă într-un timp foarte scurt, deoarece resursa de aviaţie este limitată în timp. Acestea ar fi datele de bază, de la care se porneşte în formarea unui JTAC.

Dacă sunt trecute aceste teste, urmează pregătirea la nivel naţional, care se face la Centrul de Instruire pentru Operaţii Speciale şi la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Aeriene de la Boboc. Primul curs de urmat este cel al controlorilor pentru sprijinul aerian apropiat de tip FAC (Foward Air Control – n.red.) după care, cei care îndeplinesc condiţiile, fac cursul pentru JTAC, acesta fiind acreditat NATO. "Eu am făcut acest curs în Germania şi pot să spun că este destul de solicitant. Are o parte teoretică, de trei săptămâni, şi o parte practică, de două săptămâni. La partea teoretică se aprofundează cunoştinţele despre aviaţie (muniţii, armament, mod de angajare a ţintelor, caracteristici tehnico-tactice ale aeronavelor), dar şi ale armamentului şi muniţiilor artileriei terestre şi artileriei navale, chiar şi UAV-uri (Unmanned Aerial Vehicle – Vehicule aeriene fără pilot uman la bord, n.red.). Aceste cunoştinţe se asimilează la nivel de detaliu. În partea practică, se efectuează o serie de dirijări cu aeronave din forţele NATO, care nu aparţin neapărat Luftwaffe, iar evaluatorii ne punctează în funcţie de modul în care dirijăm." Lucian Brăileanu a participat la câteva exerciţii internaţionale, unul chiar pe sprijin aerian apropiat, conceput special pentru antrenarea JTAC-ilor din ţările membre NATO, unde şi-a completat considerabil cunoştinţele.

La final, plutonierul Brăileanu a sintetizat mai mult decât sugestiv rolul şi importanţa echipei JTAC: "Gândiţi-vă la pilotul unei aeronave care decolează de pe un portavion. El ştie doar unde trebuie să ajungă şi cu cine să ia contactul, fără să aibă imaginea terenului şi a trupelor care duc acţiuni militare acolo. Persoana lui de contact este JTAC-ul desemnat pentru acea acţiune, care-i va transmite toate informaţiile necesare pentru ca aeronava să angajeze în siguranţă ţintele desemnate pentru sprijin aerian apropiat".

Cercetaşii, target-ul principal pentru recrutarea JTAC-ilor

Din punctul de vedere al maiorului Daniel Marin, comandant detaşament FAC/JTAC, specialitatea aceasta adaugă oricărui comandant de unitate sau subunitate un plus de putere de foc, deoarece misiunea primară a unui JTAC este să planifice, să pregătească şi să execute misiunile de sprijin aerian apropiat (CAS – Close Air Support, n.red.). De asemenea, el are pregătirea necesară să ceară sprijinul cu foc atât de la artileria terestră, cât şi de la cea navală. "Prin pregătirea pe care o au, ei pot duce lupta într-un mediu întrunit, iar calificarea lor este recunoscută la nivel NATO". Deşi bazele specialităţii s-au pus şi au crescut sustenabil în Centrul de Instruire pentru Operaţii Speciale, maiorul Marin spune că "am reuşit să dezvoltăm foarte bine programul la nivel naţional cu ajutorul comandorului Gheţi, de la Direcţia Instrucţie şi doctrină din Statul Major General. Dumnealui a fost «creierul» întregii activităţi, prin care s-a realizat coordonarea, în timp real, cu Şcoala de Operaţii Aer-Sol (Air Ground Operations School – AGOS), baza aerienă NATO de la Ramstein. Altfel, procesul cred că ar fi fost mult mai greoi".

Într-un conflict convenţional, JTAC-ii ocupă un post de observare în puncte-cheie din teren, de unde se poate observa câmpul de luptă şi identifica ţintele prioritare ale comandantului, care urmează apoi să fie neutralizate în funcţie de priorităţi şi intenţia acestuia. Aşa cum, probabil, aţi intuit, ceea ce face JTAC-ul este foarte apropiat de meseria cercetaşilor şi maiorul Marin nu ascunde că ei sunt target-ul principal pe lista de recrutare, deoarece au formate şi perfecţionate aceste deprinderi. De altfel, în unitatea din care face parte, majoritatea JTAC-ilor provin din această specialitate militară. "Marea majoritate dintre noi suntem paraşutişti, iar ceilalţi urmează să fie brevetaţi, pentru că trebuie să folosim toate metodele de infiltrare ca să ajungem în locul din care ne vom îndeplini misiunea" - spune maiorul Daniel Marin. Dar JTAC-ii nu acţionează numai la exerciţii, ci sunt prezenţi şi în teatrul de operaţii din Afganistan, unde lucrează real cu aeronave ale forţelor NATO destinate sprijinului aerian apropiat. "Toate ţările din Coaliţie au avut încredere să ne pună aeronavele la dispoziţie în aria noastră de responsabilitate, ca să sprijinim batalionul de manevră" - încheie maiorul Daniel Marin.

Deci, atunci când aveţi posibilitatea să fiţi prezenţi (ca observatori) la un exerciţiu interarme, căutaţi cu privirea JTAC-ul. Chiar dacă este o prezenţă discretă, el este uşor de recunoscut şi nu uitaţi că, alături de ceilalţi, este una dintre rotiţele fără de care angrenajul ce pune în mişcare acţiunile militare nu ar funcţiona... ceas!