Militarii Batalionului 17 Vânători de Munte, campioni la pentatlon militar, etapa pe brigadă

În perioada 23-27 martie, loturile sportive reprezentative ale batalioanelor din compunerea Brigăzii 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu" s-au confruntat în competiţia pentatlonului militar.
La finalul întrecerii aplicativ-militare, în clasamentul general, pe prima treaptă a podiumului au urcat militarii Batalionului 17 Vânători de Munte "Dragoş Vodă".
Cei mai buni luptători, selecţionaţi de la nivelul tuturor loturilor sportive participante, vor constitui echipa reprezentativă a marii unităţi. Aceştia vor intra într-o perioadă de pregătire centralizată astfel încât, în perioada 14–19 aprilie, în garnizoana Baia-Mare, să fie în măsură să reprezinte Brigada 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu" la Campionatul Militar de Pentatlon, etapa pe Divizia 4 Infanterie "Gemina".
Rezultate finale la Campionatul Militar de Pentatlon, etapa pe Brigada 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu":
Clasament general pentatlon:
– locul I – Batalionul 17 Vânători de Munte "Dragoş Vodă";
– locul II – Batalionul 385 Artilerie "Iancu de Hunedoara";
– locul III – Batalionul 22 Vânători de Munte "Cireşoaia";
Clasament echipe masculin:
– locul I – Batalionul 17 Vânători de Munte "Dragoş Vodă";
– locul II – Batalionul 22 Vânători de Munte "Cireşoaia";
– locul III – Batalionul 24 Vânători de Munte "General Grigore Avramescu";
Clasament echipe feminin:
– locul I – Batalionul 385 Artilerie "Iancu de Hunedoara";
– locul II – Batalionul 24 Vânători de Munte "General Grigore Avramescu";
– locul III – Batalionul 22 Vânători de Munte "Cireşoaia";
Clasament individual masculin:
– locul I – plutonier Dan Muntean, Batalionul 17 Vânători de Munte "Dragoş Vodă";
– locul II – caporal Gyorgy Mark, Batalionul 22 Vânători de Munte "Cireşoaia";
– locul III – caporal Petru Almăşan, Batalionul 24 Vânători de Munte "General Grigore Avramescu";
Clasament individual feminin:
– locul I – soldat Simona Caldare, Batalionul 385 Artilerie "Iancu de Hunedoara";
– locul II – sergent-major Corina Mihai, Batalionul 24 Vânători de Munte "General Grigore Avramescu";
– locul III – soldat Ana-Maria Popica, Batalionul 22 Vânători de Munte "Cireşoaia".
Militarii din loturile reprezentative ale celorlalte unităţi participante în competiţie, care însă "n-au prins" vreo treaptă a podiumului la niciuna dintre probe, vor trebui ca, la viitoarele întreceri militare, să-şi reconsidere strategiile sportive, pentru a-i depăşi pe mai competitivii lor camarazi.
Pentru prima dată după anii '90, datorită sprijinului financiar acordat de Asociaţia Clubului Sportiv Militar A.S.A. Miercurea-Ciuc, s-a asigurat şi accesul la modernul bazin de înot din localitate. Aşadar, între etapele pentatlonului a fost inclusă şi proba de înot.