ROCAM – FOS, noua ţinută multiprotectoare

Proiectul specialiştilor Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM) privitor la noul costum de luptă destinat forţelor pentru operaţii speciale a trecut de la faza de testare, la beneficiar.

Noua ţinută multiprotectoare  ROCAM – FOS răspunde în acest moment tuturor exigenţelor impuse de cei care le vor purta, corespunzând  cerinţelor tehnico-tactice ale câmpului de luptă actual.

Prima provocare a fost  materialul din care a fost confecţionată, care  s-a comportat foarte bine, confirmând testele de laborator cu privire la rupere, întindere, uzură, acţiunea agenţilor exteriori – frecare, apă, uleiuri, substanţe chimice, raze ultraviolete, rezistenţa culorilor la spălare.

În privinţa camuflajului lucrurile erau clare, deoarece soft-ul care generează modele de camuflaj pixelat, în funcţie de zona în care se duc acţiunile de luptă, face toată treaba, iar factorul uman intervine aici numai la stabilirea zonei în care se desfăşoară acţiunile militare şi introducerea unor fotografii reprezentative din aria de operaţii.

Deoarece în primă fază a fost vizat teritoriul României, s-a introdus unui set de imagini din toată ţara, rezultând un model specific acestei zone. Modelul de camuflaj rezultat permite o mai bună camuflare în câmpul tactic, putând fi folosit oriunde pe teritoriul ţării, în orice anotimp, mai puţin în zonele cu zăpadă uniformă, acolo unde se pretează o ţinută de camuflaj albă, care este simplu de realizat. Nu voi mai insista de data aceasta pe celelalte amănunte cu privire la importanţa acestui model de camuflaj, deoarece le-am prezentat într-un articol anterior.

Ce aduce nou acest ultim model este ergonomia buzunarelor de la veston şi pantaloni, care pot fi accesate uşor din orice poziţie, chiar şi atunci când luptătorul poartă o vestă de protecţie balistică. Au fost păstrate extensiile elastice ale pantalonilor, ceea ce face ca betelia pantalonului să nu se mai mişte pe corp şi s-au introdus extensii similare la genunchi, permiţând flaxarea picioarelor cu o mai mare uşurinţă. De asemenea, protecţiile coatelor şi genunchilor sunt mult mai „comode”, cele din urmă putând fi ajustate în funcţie de înălţimea luptătorului; au fost păstrate reglajele care să ofere posibilitatea de a ajusta costumul pe corp şi a-l adapta nevoilor din câmpul tactic.

Cum era şi firesc în cerinţele formulate de beneficiar, costumul trebuie să cuprindă şi o bluză tactică, aceasta fiind destinată a fi purtată sub vesta de protecţie balistică.

Din micile demonstraţii la care am putut participa, am remarcat proprietăţile hidrofobe ale costumului, precum  şi rezistenţa sa la foc. Ulterior am mai aflat că materialul a mai fost supus unor tratamente: oleofob şi antiinsecte.

Ultimul pas este producţia de serie, care va demara foarte repede, având în vedere că ţinuta este programată să intre în serviciu începând cu anul 2017. Dar până atunci, din ultimele informaţii,  un pluton format din militari ai Forţelor pentru Operaţiuni Speciale va defila în noua ţinută de luptă la Parada de  1 Decembrie din Bucureşti.

Împarte cu prietenii tăi:

Citeşte şi:

Specialiştii Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM) instalează Sistemul mini U.A.V. de supraveghere apropiată în câmpul tactic – "Boreal 5E"
Publicat pe 24.02.2015
Printre multiplele proiecte de cercetare pe care le are în atenţie Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM) se numără şi...

Comentarii